Muzeul greșelilor utile
O activitate interactivă, în sala de clasă, prin care copiii ar trebui să înțeleagă că, uneori, greșelile pot fi productive și că, lucrând împreună ca să depășim greșelile, putem ajunge mult mai departe decât ne propuneam.
Oferită de Țicărat Sonia, Monenciu Patricia, Orosz Jutka
Despre activitate
O să organizăm o activitate în care copiii să înțeleagă că nu este nimic rău în a greși și că, de multe ori, tocmai din greșeli putem învăța lucruri noi. Aranjăm sala de clasă ca un mic muzeu cu trei exponate care au cate o problemă, iar copiii vor fi împărțiți în trei echipe și vor trece pe rând pe la fiecare probă. La primul exponat vor găsi un pod construit din hârtie care nu reușește să susțină câteva obiecte. Ei vor încerca să-l modifice astfel încât să devină mai rezistent. La al doilea exponat vor găsi un turn din pahare de carton, vor trebui să descopere cum să așeze paharele ca turnul să nu se răstoarne. La al treilea exponat, copiii vor primi instrucțiuni intenționat neclare pentru realizarea unui desen, dacă ce vir observă că fiecare a înțeles altceva, vor încerca să formeze împreună instrucțiuni mai clare. Fiecare dintre noi ne vom ocupa de câte un exponat, ajutând copiii atunci când este nevoie. La final vom realiza împreună un panou intitulat “Ce ne-au învățat greșelile?”, pe care vom nota soluțiile descoperite de copii.
Puncte forte
- Activitatea poate fi organizată cu materiale simple, fără costuri mari.
- Copii nu doar ascultă explicații, ci încearcă singuri să găsească soluții.
- Activitatea încurajează cooperarea și comunicarea.
- Copiii învață să privească greșelile ca pe o parte normală a învățării.
- Cele trei probe sunt diferite, astfel încât activitatea sa nu fie monotonă.
Obiective de învățare
Să identifice de ce o construcție sau o sarcină nu a fost realizată corect.
Să propună cel puțin o soluție pentru rezolvarea unei probleme.
Să colaboreze cu ceilalți copii pentru îndeplinirea sarcinilor.
Să înțeleagă că o greșeală nu înseamnă neapărat un eșec.
Să explice ce au schimbat pentru a obține un rezultat mai bun.
Detalii logistice
Activitatea se poate desfășura într-o sală de clasă si durează aproximativ o oră, este nevoie de trei mese pentru organizarea probelor, coli de hârtie, pahare de carton, carioci, bandă adezivă, obiecte mici pentru testarea podului.